Nefrologia a devenit în ultimele decenii un ,,vârf de lance “al medicinei  interne.


Aceasta  nouă poziție se datorează implicării rinichiului în patologia altor organe, progreselor importante în descifrarea patogeniei moleculare a bolilor renale și dezvoltării fără precedent a mijloacelor de diagnostic și tratament în special a tehnicilor de epurare extracorporeala. 

La toate acestea se adaugă și faptul că aproximativ 10 % din populația generală suferă astăzi de afecțiune renală . In aceste condiții a crescut importanța nefrologiei  ca specialitate și a devenit  necesară studierea bolilor renale în învățământul universitar medical ca un modul  distinct în cadrul medicinei interne.


Nefrologia este preocupata de diagnosticul ,tratamentul și managementul funcțiilor  renale și terapia de substitutie renala cum ar fi dializa și transplantul de rinichi.


Nefrologii tratează afecțiunile sistemice care afectează rinichii cum ar fi diabetul, bolile autoimune, hipertensiunea și 

tulburările electrolitice, glomerulopatii, nefropatia diabetica, nefropatia din lupus, afectarea renala din vasculitele sistemice, microangiopatiile trombotice, nefropatia din mielom, amiloidoza, hipertensiunea renovasculara, nefropatii interstitiale, infecții de tract urinar, boli genetice (rinichiul polichistic, sindrom Alport, boala Fabry, hematuria familială benignă) insuficienta renala acută, insuficienta renala cronica, hipertensiune la gravide.