Terapia florală Bach poartă numele medicului englez Dr. Edward Bach, cel care i-a pus bazele dedicându-și întreaga sa viaţă descoperii ei la începutul secolului XX. Povestea vieții lui, cât și rezultatele întregii sale activități de cercetare asiduă, conduc la concluzia că Dr. Eduard Bach a fost o persoană carismatică.
Dintotdeauna îndrăgostit de natură, dr. Edward Bach a crezut în ordinea și în ajutorul Divin. A fost convins că întoarcerea oamenilor către Dumnezeu cu toată ființa pentru a reîntregi Unitatea Divina este de fapt calea adevărată către împlinire personală. A nu se crede că a fost un sfânt. Era încântat să stea in preajma oamenilor, să-i asculte și să se bucure de viaţă împreună cu ei. Folosea orice prilej spre a studia comportamentul și atitudinea oamenilor în diverse împrejurări.
După ce a devenit medic respectabil în Londra, apoi homeopat de succes în urma căruia au rămas 7 nosode intestinale folosite și astăzi în homeopatie, a considerat ca Divinitatea, în ințelepciunea Sa, a lăsat la îndemâna tuturor celor aflați în suferință, remedii simple, naturale si usor de preparat, asa că a renunțat la cariera de medic și la bunăstarea materială pe care i-o asigura aceasta și s-a mutat la țară, într-un sătuc în mijlocul naturii, mai precis la Mount Vernon în apropiere de Oxford, unde găsim astăzi fundația ce-i poartă numele și unde se prepară încă baza esențelor florale din aceleași plante, respectând intru totul indicațiile dr. Bach.
Destinul lui Edward Bach este de-a dreptul impresionant, a fost dintre cei care au învins cancerul schimbându-și atitudinea și găsindu-și drumul pentru a lupta să-si împlinească “Legenda Personala”.
Pe scurt, el a ajuns la concluzia că nu exista boli ci bolnavi, și, că adevărata cauză a suferințelor umane se află în planul mental-emoțional al fiecăruia dintre noi. Atâta vreme cât avem un echilibru interior între judecata și sentimentele noastre, viaţa reprezinta atât o continuă provocare din care avem permanent de învățat, cât și un prilej de a ne bucura să acumulăm cunoașterea și experiența atât de necesare nouă în confruntarea cu toate vicisitudinile ei.
Urmarea firească a adoptării unei atitudini pozitive implică redobândirea confortului psihic. Dacă suferința s-a instalat deja și în planul fizic și folosim esențele florale Bach alese în concordanţă cu starea mental-emoțională a persoanei în cauză, atunci organismul se va mobiliza grăbind vindecarea, însoțindu-se foarte bine cu orice tip de metodă de redobândirea sănătății (medicina clasică sau complementară). Adică, administrate în paralel cu medicamentele alopate sau cu remediile naturiste potențează efectele acestora.
Remediile florale Bach sunt preparate din flori sau din crenguțe , de regulă din plante și arbori din flora spontană, prin metoda soarelui sau prin metoda fierberii. Dr. Edward Bach a considerat că cele 38 de remedii, singure sau în combinație, acoperă toate emoțiile negative. Ura și gelozia, fricile de orice fel sau intensitate, declanșate cu sau fără motiv; resentimentele și intoleranţa, egoismul exagerat, atacurile de panică, disperarea, nehotărârea și lipsa de control în momentele de furie, pot deveni o amintire dacă se aleg și se folosesc corect aceste remedii ori de câte ori ne acaparează aceste emoții negative, dăunătoare pentru sănătatea fiecăruia dintre noi.
Se pot folosi și pentru ameliorarea dereglărilor somnului.
Trecand printr-o experienta dramatica, Dr. Bach a constatat ca starea sufleteasca si motivatia pot avea efect direct si regenerator asupra sanatatii. De aceea in procesul de prevenire si vindecare a bolii, accentul trebuie sa cada pe suflet, minte si emotii, unde se initiaza de fapt prima unda aducatoare de imbolnavire, dar si de refacere. Afectiunile de care suferim pot fi consecinta unor tulburari psiho-emotionale aparute in urma interactiunii noastre cu ceea ce ne inconjoara, sau a unor evenimente traumatice prin care am trecut, dar pe care nu am reusit sa le depasim in totalitate.
Dr. Bach spunea despre aceasta terapie: „Remediile sunt capabile sa ne inalte si sa ne aduca mai aproape de spiritul nostru, asemenea muzicii de calitate sau a oricarui lucru maret care ne inspira si, totodata, sa ne aduca pacea interioara si sa ne vindece suferintele. Remediile trateaza fara a ataca direct afectiunile de care suferim, ci inundand corpul cu vibratiile Naturii noastre Divine, in prezenta careia boala se topeste ca zapada la soare.”
Remediile florale se prepară în apă prin impregnarea acesteia cu informația emanată din plante și fixată cu ajutorul energiei solare. Conservarea se face în alcool.
Aceasta terapie este indicata pentru toate varstele, inclusiv pentru femeile gravide și bebeluși, cu administrare externa sau interna, amplificand efectele benefice ale altor tratamente inclusiv ale celor alopate. Remediile florale Bach nu dau dependenţă și nu există pericolul supra-dozării. În cazuri acute, până la ameliorarea stărilor intens deranjante, remediile se pot administra de mai mult de 4 ori/zi.
Cei care au interdicție totala la cea mai mica cantitate de alcool pot opta pentru remediile preparate cu glicerina sau pentru alte modalități de administrare.
Administrarea remediilor florale este lipsită de riscul efectelor secundare. Agravare înseamnă reeditarea sub o forma foarte ușoară și de scurtă durată a unor manifestări experimentate în trecut. Agravările apar ocazional la extrem de puține persoane.
Acoperă aceste remedii toate stările emoționale manifeste în secolul XXI?
Da. Stările emoționale sunt aceleași. Factorii de stres s-au modificat și s-au amplificat dar reacțiile emoționale sunt aceleași: nefericire, ura, dorința de răzbunare, lăcomie, lipsa de încredere în sine, nesiguranță, timiditate, anxietate anticipatorie, tristețe etc. Fiecare ființă beneficiază de combinația proprie în acord cu manifestările emoționale neplăcute din momentul evaluării. “…pentru ca Dumnezeu în bunătatea Lui a lăsat câte o plantă de leac pentru fiecare suferință…” Pentru o eficienţă sporita, se folosesc si alte terapii (homeopatie, fitoterapie, gemoterapie, nutriție și suplimente alimentare) functie de caz.
Tincturile mama se obțin de către cei de la Fundația Dr. Ed. Bach, de la Mount Vernon- UK, în condiții similare și prin aceleași metode pe care dr. Bach le-a folosit când era în viaţă. Plantele utilizate sunt din aproximativ aceleași zone adiacente fundației. Remediile florale Bach originale sunt apoi preparate și îmbuteliate de către Nelsons, tradiționala firma farmaceutică de remedii homeopate și produse Bach originale din Marea Britanie. Remediile florale Bach originale dau garanția calității.
Un singur remediu poate sa fie uneori suficient pentru a trata o stare trecatoare. De cele mai multe ori, insa se folosesc combinatii de maxim 6-7 remedii, deoarece si reactiile noastre emotionale sunt complexe.
Iata cateva dintre aplicatiile remediilor florale Bach, poate cele mai uzuale:
Imbunatatirea controlului, in caz de blocaj emotional si imaturitate afectiva;
Intoleranta, tendinta spre criticism;
Fluctuatii emotionale in perioada adolescentei, a sarcinii, a sindromului premenstrual, a menopauzei;
Diverse fobii, cum ar fi claustrofobie, agorafobie;
Depresie, disperare, dezamagire, lipsa bucuriei de a trai;
Insomnie, oboseala, epuizare;
Gelozie, suspiciune, neincredere in oameni, posesivitate si tendinta de a da vina pe ceilalti pentru greseli personale;
Timiditate, lipsa increderii in sine si probleme de comunicare, autoinvinovatire;
Atacuri de panica, stari de frica, anxietate de anticipare, teama de esec, teama de singuratate;
Recuperare emotionala dupa despartirea parintilor, divort, decesul unei persoane dragi, soc, accident, abuz sexual;
Eliberarea de suferinte psiho-emotionale provocate de experiente traumatizante;
Eliminarea stressului prin echilibrarea sentimentelor de ingrijorare, teama, nesiguranta, anxietate.
Eliminarea factorilor psihici care sunt raspunzatori sau intretin diverse probleme sexuale.
Dr. Edward Bach a spus “Tratează persoana și nu boala de care aceasta suferă!” Tratamentul fiind personalizat iar reacțiile fiecăruia sunt specifice, implicit durata de administrare a remediilor este variabilă.
Pentru tratarea unor dezechilibre emotionale mai vechi sau adanc inradacinate este necesara prepararea unei sticlute de tratament, din care se iau zilnic picaturi pentru o vreme mai indelungata, chair mai multe luni, in cazul in care la nivelul inconstientului raman blocate sau uitate, ingropate conflicte inconstiente. Se produce un efect de constientizare, trecerea din sfera inconstientului in constient facandu-se bland, fara crize de vindecare, fie in timpul visului, fie prin amintire sau revelatie personala. In aceasta situatie doza minima zilnica, din sticluta de tratament este de 4 picaturi, de 4 ori pe zi. Este bine ca remediile sa fie repartizate echilibrat pe parcursul zilei astfel incat sa poata asigura un flux cat mai constant. Altfel spus nu este indicat ca remediile sa fie luate numai intr-o perioada a zilei. Se recomanda ca prima doza sa fie luata dimineata, iar ultima seara.
Stressul conduce la o serie de afectiuni, cauzeaza 50-75% din imbolnaviri: hipertensiune arteriala, boli cardiovasculare, migrene, obezitate, alergii, astm, diabet, tulburari digestive, cresterea colesterolului. De aceea, echilibrarea pe plan emotional este benefica pentru sanatatea intregului organism.